Sari la conținut
Gabriel Ursan
General

Ne vedem la Noaptea Cercetătorilor vineri seară în Galați?

Noaptea Cercetătorilor Galati Researchers Night

Eu îmi doresc mult să ajung cu Sara și Irina. Evenimentul va avea loc în Campusul Științei începând cu ora 17:00 și probabil până seara în jur de ora 21:00. Activitățile se anunță foarte interesante.

Puteți afla mai multe despre asta direct de pe pagina evenimentului, de unde vă recomand să apăsați și butonul Going sau Interested pentru ca Facebook să vă reamintească cu ceva timp înainte.

Iar pentru cei care nu știu unde este campusul Domnească Științei, vă las o imagine mai jos.

Campus Domneasca Stiintei

La nivelul Uniunii Europene, Noaptea Europeană a Cercetătorilor se înscrie în seria Acțiunilor Marie Sklodowska-Curie din proiectul cadru Horizon 2020.

Evenimentul își propune să arate publicului larg ce înseamnă să fii cercetător și cât de interesantă poate fi munca de cercetare.

Promovat de Comisia Europeană, proiectul se adresează minților curioase, de la entuziaști la sceptici, oferind o mare varietate de activități științifice și educative.

Sunt evenimente publice dedicate relaționării directe dintre cercetători și public. Ele prezintă diversitatea cercetării și subliniază impactul cercetării asupra vieții noastre de zi cu zi.

Scopul este, de asemenea, să-i motiveze pe tineri să-și dorească o carieră în cercetare.”

Fundația Comunitară Galați va participa printr-o serie de ateliere interactive ale proiectelor din ediția a doua Științescu Galați, iar Universitatea Dunărea de Jos, alături de partenerii Poliția Locală, Colegiul Național Spiru Haret Tecuci, Centrul Europe Direct și Complexul Muzeal de Științe ale Naturii ,,Răsvan Angheluță” , organizează peste 40 de ateliere interactive, demonstrații și experimente specifice activităților facultăților și instituțiilor participante. 

Pentru mai multe detalii despre acestea atașez agenda zilei de vineri. 
De asemenea, în cadrul proiectului sunt organizate și 7 concursuri cu tematică verde. Detalii aici.

Persoanele responsabile de organizare sunt

  • Prof. dr. ing. Cătălin Fetecău (UGAL)
  • Bogdan Nistor (UGAL)
  • Irina Șerban-Atanasiu (FCG)

Învață AI în 21 de zile, gratuit

Gratuit. Primești întâi un email de confirmare: până nu apeși pe legătura din el, nu ești înscris și nu îți trimit nimic. După cele 21 de lecții rămâi abonat la articolele noi, rar, când chiar am ce spune. Te dezabonezi dintr-un clic, din orice email. Măsor câte emailuri se deschid și pe ce legături se apasă. Detalii în politica de confidențialitate.

Comentarii

Lasă un comentariu

Încă nu sunt comentarii aici. Fii primul: spune-mi ce părere ai.

Comentariul apare după ce îl aprob. Emailul nu se publică niciodată și nu intră pe nicio listă, decât dacă bifezi tu abonarea de mai sus. Detalii: politica de comentarii și politica de confidențialitate.