Sari la conținut
Gabriel Ursan
Personale

Ce sa nu faci inainte sa mergi la sala

Gabriel Ursan la sala

Sâmbătă și Duminică au fost două zile pline. Sâmbătă a fost ziua fiicei mele, iar Duminică a fost zi de sărbătoare. Anyway, am cam exagerat cu berea și m-am culcat foarte târziu (gen 3 dimineața). Luni m-am trezit relativ ok, fără probleme. Am avut o zi ok la muncă, totul bine. Însă luni e zi de sală (da, acuș împlinesc două luni de când merg la sală). Și m-am dus la sală. După trei serii de piept m-a pălit o durere de cap de am zis că până aici mi-a fost. Eu de obicei nu mă sperii când mă doare ceva sau nu intru în panică, dar durerea aia de cap a fost atât de bruscă și puternică încât am zis că mă prăvălesc în secunda doi. Din fericire nu s-a întâmplat nimic grav, drept pentru care încă sunt prezent și vă scriu aici :) Însă alcoolul și lipsa de odihnă nu merg nici în clin, nici în mânecă cu sportul. Indiferent cât de puternic și rezistent te-ai crede.

Învață AI în 21 de zile, gratuit

„Cafeaua cu știri" ajunge în fiecare dimineață la 54 de abonați, iar articolele noi la 59 de abonați. În total, 64 de cititori.

Ce vrei să primești

Gratuit. Primești întâi un email de confirmare: până nu apeși pe legătura din el, nu ești înscris și nu îți trimit nimic. Dacă alegi cursul: după cele 21 de lecții rămâi abonat la articolele noi, rar. Te dezabonezi dintr-un clic, din orice email. Măsor câte emailuri se deschid și pe ce legături se apasă. Detalii în politica de confidențialitate.

Comentarii

Lasă un comentariu

Încă nu sunt comentarii aici. Fii primul: spune-mi ce părere ai.

Comentariul apare după ce îl aprob. Emailul nu se publică niciodată și nu intră pe nicio listă, decât dacă bifezi tu abonarea de mai sus. Detalii: politica de comentarii și politica de confidențialitate.